Via Transilvanica (Q&A cu mine însumi)

Q: Salut, Cristian!

A: Salut!

Q: În primul rând, mulțumesc că ți-ai găsit timp și inspirație, mai ales, ca să îmi răspunzi la întrebări. Eu sunt varianta ta de dinainte de a te întoarce de pe Via Transilvanica. În același timp sunt vocea curioasă a celor care au auzit de Via Transilvanica și care ar vrea să știe una-alta despre experiența ta pe traseu.

A: Pentru puțin! Fie vorba-ntre noi, oricum voiam să scriu un articol cu păreri și impresii personale așa că ideea asta a ta cu Q&A-ul mi se potrivește la fix! Începem?

Q: Da. Prima întrebare ar fi – Cum te-ai hotărât să mergi pe Via Transilvanica?

A: Bună întrebare! Și mai bună ar fi fost CÂND m-am hotărât, așa că o să-ți răspund cu când, nu cu cum. Când-ul ăsta e relativ. Un prim când a fost în seara-n care m-a întrebat Mica (partenera de călătorii în timp și spațiu) dacă mi-ar plăcea să încercăm să facem traseul. La momentul ăla credeam că o să fie un fel de Asia Express prin România. Următorul Când a fost la începerea documentării. Am aflat că Tășuleasa Social, organizatorii traseului, publicaseră deja un ghid exhaustiv al călătorului care mi-a fost biblie prin toate Când-urile ulterioare: planificarea pe zile (distanțe/timpi + referințe pentru cazare), achiziționarea echipamentului. Și Când-ul final, în ziua-n care am luat biletele de tren către Putna.

Q: Am înțeles. O să te rog, totuși, să nu-mi mai răstălmăcești întrebările, dacă ești atât de arogant schimbăm rolurile!

A: Scuze, eu! N-a fost intenția mea să fiu arogant. Dar dacă o să pun eu întrebările, tu, cel din trecut vei ridica din umeri, așa că hai să fim amândoi băieți de treabă și să nu ne mai împiedicăm de detalii.

Q: De acord. Apropo de detalii, că bine ai punctat, spune-mi, te rog, care-s cele mai importante lucruri pe care ți le-ai cumpărat și care ți-au fost de ajutor pe traseu?

A: Excelentă întrebarea! Privește logo-ul VIA TRANSILVANICA și vei găsi în el răspunsul. Te ajut eu: 1 – bețele de trekking care au fost game changers și 2- rucsacul, musai cât mai ușor. Al meu avea aprox 9-10 kg (cu tot cu bidonul de 1L de apă) și pentru cele 77 de kg ale mele specialiștii spun că ar fi fost cu 1-2 kg peste greutatea lui optimă (10% din greutatea ta corporală).

Q: Și încălțămintea nu?

A: Ba da, și încălțămintea, dar ea nu se vede în logo și sincer, aveam răspunsul ăsta pregătit dinainte. Cel mai important e să fie comodă (+1 măsură mai mare pentru cazul când se umflă picioarele după ore întregi pe traseu). Eu de exemplu am mers cu niște ghete sport ușoare (fără goretex) și Mica a mers cu niște pantofi sport de teren. Când ne-a prins ploaia amândoi am avut încălțămintea îmbibată pe interior, dar invenția numită foehn ne-a salvat în ambele episoade iar în zilele următoare eram pregătiți de traseu ca-n prima zi.

Q: Revenind la traseu, ce rută ați făcut voi și câte zile v-a luat?

A: Putna – Sucevița – Vatra Moldoviței – Sadova – Fundu Moldovei – Mestecăniș – Vatra Dornei – Poiana Negrii. Ăsta e sectorul Bucovina din marea Via Transilvanica, primul din seria de 7. Noi l-am parcurs în 7 zile, zilele 3 și 4 am împărțit în două ceea ce-n ghid era destinat pentru o singură zi. Dacă-ți amintești tu, cel de dinainte de traseu, nu credeai că o să ducem la pas atâția kilometri (130 în total) în 6 zile, cu diferențele de nivel și cele 10 kg din cârcă.

Q: Da, știu ce zici. Și, cum a fost? Greu, ușor?

A: Nu e tocmai a walk in the park. Dar nici greu nu e. Uite, sincer, nici nu am cum să-ți explic de ce nu e greu. Pe o parte e mindset-ul că trebuie să ajungi la destinație orice ar fi. Pe de altă parte traseul – fie el prin pădure, prin poieni, pe la stâne în vârf de dealuri – nu e doar de urcuș abrupt (diferența de nivel maximă într-o zi e de 1,2km pe o lungime de 21km) și alternanța asta de urcuș, coborâre înconjurat de natură cred că-ți dă niște resurse de energie/motivație pe care eu nu știam că ne putem baza.

Q: Vrei să-mi spui că ați mers 21km într-o singură zi cu greutatea aia în spate?

A: Haha. Nu doar atât, am mers și 26km într-o singură zi cu greutatea aia în spate. 11h cu tot cu opririle de la stână pentru o felie de urdă proaspătă, sau cu culesul de zmeură, merișoare, afine care erau din abundență pe traseu.

Q: La prânz unde reușeați să mâncați?

A: Aici e altă chestie interesantă. Nu a existat masă de prânz. Aveam la noi din ziua anterioară ce se găsea pe la magazinele locale: o alună, un biscuit, o ciocolată și cam atât. Și crede-mă, nu aveam nevoie de mai mult fiindcă n-am simțit foamea aia care la sedentarismul de la oraș se instalează de pe la ora 12. Poate că, din nou, mindset-ul care ne zicea mergi că la final mare-ți va fi răsplata la pensiune lucra pe nevoia de hrană. Sau fructele alea de pe drum, habar n-am. Mica a supraviețuit doar cu mâncare de post, deci înțelege, te rog, că mâncarea nu a fost o problemă.

Q: Dacă mâncarea nu e o problemă, urcușul și distanțele nici ele… totuși, ceva trebuie să vă fi îngrijorat?…

A: Mica a avut emoții legate de animalele sălbatice. În ziua-n care am văzut urmele de urs cred c-a avut 120% din viteza normală. Pe mine mă-ngrijorau mai mult câinii de stână. Pentru asta m-am echipat cu un aparat cu ultrasunete (care a dat roade în singura noastră întâlnire cu un ciobănesc dezlegat) și cu un spray cu piper cu bătaie la 5m pe care nu a trebuit să-l folosesc niciodată. Împortiva urșilor am avut fluiere, strigăte și o mână de petarde just-in-case. N-a fost să fie să ne-ntâlnim cu vreun urs, și aici trebuie să recunosc, am un mic regret. Dar, hei – poate data viitoare!

Q: Glumești?

A: Da, parțial…

Q:…?

A: :)

Q: Alte regrete?

A: Da, că n-am avut o cameră foto mai brează la mine. Am ținut la greutatea din bagaj și a trebuit să iau ceva ușor cu performanțe pe măsura greutății. Mici!

Q: Unde?

A: La Pasul Mestecăniș am mâncat mici, dar eu mă refeream la performanțele camerei foto. Apropo de mâncare, cel mai des am mâncat ciorbă rădăuțeană când ajungeam la cazare înainte de-nserare. Un deliciu.

Q: Și mie îmi place!

A: …

Q: Să-nțeleg că va urma?

A: Mai mult ca sigur, da. Abia am prins gustul, și cum ți-am zis, e mai ușor decât părea când eu eram tu.

Q: Ce oameni ați întâlnit pe traseu?

A: Noi ne-am împrietenit cu “Dom’ Profesor” Cristian Ifrim din Sălaj, cu care am împărțit traseul din ziua 3 până în ziua 7. Profit de ocazie și-mi cer scuze dacă l-am cam alergat în anumite zile (cum ar fi când a descoperit Mica urmele de urs), dar și să-i mulțumesc că ne-a lămurit care-s fructele bune de mâncat, care-i diferența dintre uliu și șoim și alte povești de drumeț experimentat. A fost o plăcere și din nou, mulțumim pentru bere! :)
Pe la cazări am mai legat conversații cu alte grupuri (și de începători dar și de montaniarzi), dar nu ne-am sincronizat deloc pe traseu, doar făceam schimb de experiențe seara la masă. E mișto și latura asta de sectă – în sensul bun – pe care o recomandă și organizatorii ca parte din experiență când i-au zis Via Transilvanica – drumul care unește. Plus localnicii, care fără nici o excepție (de la ciobani la stână, la tinerii locului cu 4×4 tunat pe drum forestier, la bătrâni care culegeau zmeură sau gospodari care ne-au dat apă și un acoperiș deasupra capului) aveau vorba aia bună la ei care te făcea să te simți de-al locului, indiferent de adresa ta din buletin. Chestie care la oraș, să mă scuzi, dar nu prea e trending.

Q: Mie-mi zici?

A: Nu neapărat ție, în general. Subliniam o parte din experiență.

Q: Înțeleg că ești hyped pe zilele astea de călătorie. Unde ai încadra săptămâna asta între 2 alte variante de concediu de-o săptămână?

A: Tare întrebarea? Acum ți-a venit?

Q: Da!

A: Bun. Păi ca să fiu și eu spontan, e clar peste 7 zile de stat la mare (chiar și-n Grecia!) dar sub cele 7 zile din sudul Franței. Dacă pun la socoteală și cheltuiala, ar trebui să echivalez o lună de Via Transilvanica cu săptămâna din Franța. S-ar putea să fie prea mult o lună pe coclauri oricât de pitorești… dar poate cu camera foto potrivită aș vedea altfel situația pe durata a 30 de zile! Hm…

Q: Bine că mi-ai amintit. Totuși, poze ai făcut și tu?

A: Da, am și pe instagram și-o să pun și aici de amorul artei. Uite-le!

Q: Mersi.

A: Eu, mersi!

Q: Dacă îmi mai vin întrebări mai târziu, pot să-ți scriu pe instagram?

A: Da, sigur, oricând!

Întâlniri aleatorii (oamenii Via Transilvanica)