Pentru ultima parte din concediul 2-în-1 pe 2016 am lăsat Sarmizegetusa în spate (click aici daca n-ai citit înca prima parte) și am pus pe Waze destinația Orșova. La 7 PM am ajuns la pensiunie și am stat la taclale cu o familie de constănțeni care mai deunăzi făcuseră pe turiștii prin Cheile Nerei. Ne-au convins să ne aventurăm pe urmele lor și a doua zi ne-am luat tălpășița. Pe la 8 dimineața ne-am anturat cu doi prieteni (A & G pe inițialele lor, o să-i vedeți prin poze mai jos) care plecaseră în aceeași zi la 4 AM din București pentru o zi super extraordinară de drumeții. Dacă au făcut bine, daca nu..? Rămâne de văzut –
Ziua 1 – de la Orșova către Moldova Nouă și apoi spre Cheile Nerei cu traseu la picior către Ochiul Bei și Cascada Beușnița, apoi condus către Bigăr și cale-ntoarsă pe la Băile Herculane înapoi la Orșova
La prima oră vremea nu era prietenoasă. Asta se vedea la prima pauză de sightseeing cu scrutare înspre malul sârbesc al Dunării.
Bleah!
Dar cât ai clipi și ai muta apoi privirea pe malul românesc, ce să vezi? Ceva cer senin se întrevedea printre norii albi precum laptele condensat dizolvat într-o cafea amară ca o zi de luni cu deadline.
De la Moldova Nouă am zis bye-bye Dunării și posturilor de radio sârbești și am virat dreapta înspre munți. Traseul devenea din ce în ce mai neprietenos cu autoturismul pe care-l struneam cu dibăcie pe drumuri neasfalatate către Sasca Romană. Punctul terminus l-am atins după un ultim sector de 5 km de drum forestier care a fost super rewarding vizual-natural. Am făcut o oprire demnă mai mult de National Geologic la cascada <(La) Văioaga>. Dacă închideam un ochi la cei câțiva oameni care mișunau prin preajmă aș fi putut jura că am facut un multiplu salt temporal în…
M-am mai ostenit să surprind un detaliu mega interesant și apoi am plecat.
La final de traseu automobilistic am abandonat mașina la Pastrăvărie și am apucat-o la picior pe cărare către ceea ce urma să fie Locul Lăudat! Ochiul Beiului!
Turcoazul apei e de la Mama ei nu de la vreun photoshop ieftin. N-am găsit o lămurire de la ce vine culoarea apei, pe internet sunt doar apropouri la domnițe salvate de cavaleri cu ochi albaștri ori lacrimi de Iele și alte Dosariade X. Lacul e constant hrănit cu ape subterane din izvoare carstice și de-asta-și menține și temperatura constantă de-a lungul anului undeva la 4-5 grade Celsius. Whatever. Locul e de-a dreptul mesmerizant.
Behold!
Capătul traseului a fost la Cascada Beușnița. Nimic spectaculos aici, vă las 2 poze ca să vă convingeți singuri:
Apoi cale-ntoarsă pe un traseu rupt din serialul Lost.
Am ținut-o pas-compas drum întins până înapoi la Păstrăvărie, sus în mașină și spre casă cu ocol pe la Cascada Bigăr așa cum ne propuseserăm dis-de-dimmy. Ultima oară când mai vâzusem 3 cascade într-o zi a fost la o inundație care curgea pe coloană de la etajul 7 până la 4.
Dacă e să rămână între noi, not a big deal this Bigăr. I’ve seen Betăr. Recunosc, sunt și un pic over-critic la tot ce-nseamnă mainstream dar izvorul ăsta e chiar la drumul principal dacă mă-nțelegeți unde bat :) Judecați pentru voi dacă ajungeți acolo. Las mai jos ultima poză din ziua 1. E făcută pe la 7 seara la ultimele raze de lumină naturală. Evident că e prelucrată blană în photoshop cu efectul ăla de mătase curgătoare care a rupt internetu-n două și a propulsat România în topurile tripadvisoriceene.
SHARE MASIV!
Ziua 2. Cu barca pe Defileul Dunării
Am plecat de sub cușma Decebalului de 55m sculptat direct în calcar între 1994 și 2004. Dacă aveți curiozitatea, ca să vă faceți și voi o poză ca asta trebuie să vă nimeriți la intersecția Golfului Mraconia cu Defileul Dunării.
Decebalus Rex, turistae te salutant!
Plimbarea cu barca a durat aproape o oră cu tot cu două escale la Peștera Ponicova și la Peștera Veterani. Să lăsăm imaginile să vorbească:
Și cam atât cu pozele de la Dunăre. Ok, încă una, de pe ponton în care nu vorbește Andrei la telefon!
Ziua 3. Târgu Jiu într-o dimineață de sâmbătă cu 2 escale și 3 monumente
Târgul Jiu (Târg Jiul??) a fost cireașa de pe tortul întoarcerii acasă. Ideea era să vizitam ansamblul brâncușian format din cele 3 monumente fotografiate mai jos.
Ne-am fofilat printre hoardele de turiști /slash/ îndrăgostiți care se îmbrățișau cu o efemeră afecțiune în fața Porții Sărutului. Niște neciopliți :) Am așteptat să se elibereze și am tras o fotografie de carte poștală.
La Masa Tăcerii era mai liniște. Pesemne nu era ora mesei. Am avut răgaz de 2 fotografii dintre care una pe aparat analog – pe film (kodak). Vă prindeți voi care(..?)
Coloana Infinitului e în alt parc și spre deosebire de celalte 2 opere din ansamblu nu e sculptata în piatră. E o replică turnată în fontă. Wikipedia confirmă.
Cele 3 monumente sunt aliniate pe aceeași axă de-a lungul Căii Eroilor. Istoria dealtfel consemnează ca sunt ridicate în memoria soldaților români care au luptat în Primul Război Mondial. Făcând apel la o simbolistica folclorică, ansamblul reprezintă viața împărțită în 3 etape (pietre de hotar): Poarta este echivalentul nașterii, a venirii dintr-o altă lume în aceasta, masa reprezintă comuniunea, sărbătoarea din timpul vieții, iar coloana (stâlpul) simbolizează moartea închiderea ciclului cu un liant între lumea aceasta și cea de sus.
Acknowledge!
Și ca să rămân în registru folcloric, de la Târgu Jiu am încălecat pe-o șa și gata, pa.
#theend